Cum a luat naștere proiectul

Pasiunea mea pentru artă s-a născut în copilărie, pe vremea când mergeam destul de des în vizită la bunicii materni. Îmi petreceam ore întregi jucându-mă prin apartamentul lor (foto), explorând diverse obiecte care mă fascinau: tăvile și seturile de pahare ale bunicii, cu care improvizam un mic bar (nu fără mici accidente, spre disperarea ei), sticluțele ei de parfum goale, pe care le transformam în personaje cu nume și povești în funcție de forma și mireasma lor, cărțile din biblioteca bunicului pe care le codificam și le notam în registru (și pe care uneori le mâzgâleam cu mare convingere).

Cel mai special loc, însă, era biroul bunicului meu. Arhitect de profesie, el lucra mai ales pe partea de structură, dar ce mă fascina pe mine cel mai mult era modul în care dădea viață unora dintre planuri și schițe, prin umbre și culori (foto). Și cam așa am intrat în contact, pentru prima oară, cu desenul și pictura.

O amintire foarte dragă e legată de Crăciun, când bunicul obișnuia să picteze mici felicitări, pe care le oferea cadou sau le păstra ca amintire. Probabil că mai ales de la el am moștenit sensibilitatea pentru detaliu și dorința de a crea, în armonie și cu sens.

Piese de puzzle

Drumul meu nu a fost clar definit de la început. Dimpotrivă, am avut nevoie de mult timp să-mi descopăr vocea și expresia artistică. Dar uitându-mă înapoi, deși nu m-am ocupat constant de pictură și desen, acea parte din mine a rămas mereu prezentă undeva, în fundal și mai răsărea uneori în momente de relaxare. Îmi amintesc cu drag cum desenam flori și frunze pe marginea notițelor (foto), fără să-mi dau seama că acele mici gesturi aveau o semnificație mai profundă.

Simbolurile, nuanțele și limitele au fost repere pe care le-am explorat și în alte forme: în incursiunile mele în zona de cartografie digitală (foto) și pe meleagurile psihicului, pe terenul inconștientului.

Lavinia, 3 ani

planuri colorate

o frunză

și încă una

M. Rarău, by me

O altă Lavinia

o altă lavinia

Am redescoperit acum ceva timp o poveste din copilărie, cea a Laviniei, personajul cărții care i-a inspirat mamei mele alegerea numelui meu. Lavinia (foto) era o fetiță tăcută și uneori supărată, care într-o noapte a visat că menirea ei este să picteze flori. De atunci a început să creeze, iar lumea a început să o perceapă altfel. Pictura a devenit modul ei de a se regăsi și de a se conecta cu sine și cu ceilalți. Abia acum, la maturitate, am intrat în contact cu sensul personal al acelei povești.

Am început să pictez mandale acum vreo doi ani, într-o perioadă emoțională dificilă, când nici sprijinul celor din jur, nici terapia sau supervizarea nu reușeau să mă ajute suficient să mă echilibrez sau să mă regăsesc. Pictura mandalelor a fost inițial un instrument de centrare și o formă de ancorare în prezent, dar a continuat ca formă de exprimare și sursă de bucurie. Privindu-le, am început să mă văd pe mine așa cum sunt, nu cum mă percepeam în momentele de rătăcire. Fiecare mandală poartă cu sine o transformare interioară, un proces de sublimare și o parte din sufletul meu.

Dar, cum lucrurile frumoase nu răsar din povești perfecte, realitatea este că am suferit mult pentru că am fost nevoită să mă joc singură cu șabloanele, creioanele, pensulele și acuarelele bunicului meu și pentru că acea parte din mine care își dorea să exploreze acest univers al artei a fost sistematic descurajată.

Acum, însă, îmi dau seama că toate perioadele din viața mea au avut importanța și timpul lor, iar întregul parcurs a fost nu doar despre artă, ci mai ales despre regăsire, despre exprimare personală, despre creație, relaxare și joc.

Despre conectare. Adică despre iubire.

Și da, uneori îmi place să mă întind la povești.

Lavinia oanea

Fondator Mandala Mindfulness