Mindfulness

Mindfulness

Practica Mindfulness se referă la a fi conștient de corpul, gândurile și emoțiile din momentul prezent și are rolul de a crea o senzație de calmare și reconectare, în aici și acum.

Mindfulness
Mandala ca decor

Instrument de calmare și reconectare

Mindfulness
Exprimare prin cuvânt

Consiliere pentru dezvoltare personală


În ciuda aparențelor, traseul meu nu a fost unul liniar, a fost o căutare și uneori, o reîntoarcere. Am rătăcit, am studiat, am schimbat direcții și am învățat să îmbrățișez procesul, nu doar rezultatul.

Am studiat Psihologia la Cluj (UBB), apoi am urmat un master în Psihologie clinică și psihoterapie sistemică de familie (UVT, Timișoara). M-au atras profunzimile psihicului, așa că am urmat o formare în Consiliere psihologică psihodinamică (2,5 ani) și cursuri teoretice în Psihoterapie psihanalitică (1,5 ani). În paralel, am obținut o certificare de Consilier pentru dezvoltare personală (acreditare ANC).

Însă înainte de a pătrunde în harta interioară a sufletului uman, m-am ocupat cu hărți mai concrete: am urmat Geografia (licență și master în Turism și GIS, UB, București). Acolo am învățat să mă orientez în spațiu, dar și în relații. Să citesc simboluri, să interpretez trasee, să respect echilibrul ecosistemelor — și, poate cel mai important, să caut sens în context.

Anii care au urmat mi-au adus experiență practică în domenii diverse: analiză de date, management de proiect, relații cu clienții, lucru într-o clinică de psihiatrie și psihologie, și mai apoi, în propriul cabinet de psihologie. Fiecare etapă m-a pregătit, în felul ei, pentru ce fac astăzi.

Ceea ce propun acum, prin consilierea pentru dezvoltare personală, autocunoaștere și mindfulness, este un cadru care adună toate aceste experiențe — academice, profesionale, dar mai ales personale — într-un spațiu viu, atent și autentic. Îmi doresc să creez contexte în care oamenii să-și poată regăsi resursele, să-și înțeleagă propriile ritmuri și să învețe să își onoreze drumul. Cu răbdare. Cu luciditate. Cu grijă.

În miezul muncii mele se află valori simple, dar profunde: conexiunea, autenticitatea, respectul și armonia. Sunt repere pe care le-am învățat nu din teorie, ci din viață. Și sunt busola cu care mă ghidez în întâlnirea cu celălalt.

Lavinia oanea


Consiliere pentru dezvoltare personală, autocunoaștere și mindfulness

Într-un cadru sigur și atent, ședințele devin un spațiu în care pot fi re-explorate capacitatea de a simți, de a crea, de a alege conștient.
Fără a urmări o direcție clinică sau terapeutică, această formă de consiliere se adresează persoanelor care caută mai multă claritate, echilibru și aliniere cu propriile valori. Este o invitație la tranziție: de la automatism la intenție, de la zgomot la prezență.
Instrumentele folosite și dinamica întâlnirilor se construiesc împreună, în funcție de ce e cu adevărat important pentru cel care alege să parcurgă acest drum.

  • Redescoperirea vitalității prin prezență și recunoștință
  • Explorarea potențialului personal, printr-un proces de reflecție și sinceritate față de sine
  • Conștientizarea limitărilor și a posibilităților reale, pentru a face alegeri responsabile

Totul începe de la o întrebare, o nevoie, o stare. Uneori sunt clare, alteori doar simțite vag, așteptând să fie traduse în cuvinte sau simboluri.
În prima parte, ne orientăm către ce este viu în experiența de viață a persoanei: intențiile ei, valorile care o mișcă, spațiile în care simte că se oprește sau se pierde.
Apoi, cu răbdare și luciditate, schițăm împreună un plan de acțiune – realist, dar viu, flexibil, dar ancorat. Un cadru în care nevoile personale își pot găsi expresia într-un mod sănătos, dar și în care potențialul interior poate aduce o contribuție în afara propriei ființe.
Implementarea planului se face treptat, în ritmul natural al fiecăruia, cu suport disponibil în funcție de necesitate.
Colaborarea se încheie firesc, printr-un mesaj, atunci când persoana simte că a integrat ceea ce avea nevoie din acest proces.

Întâlnirea este în sine o experiență relațională, un teren de observație și învățare: despre felul în care apar și se transformă emoțiile, senzațiile, revelațiile subtile.
Consilierul nu oferă rețete, dar rămâne aproape — atent, prezent, orientat spre sens. Dacă la un moment dat apar aspecte care depășesc cadrul consilierii, poate fi recomandată o direcție psihoterapeutică sau medicală, în funcție de nevoi.

Ceea ce consider esențial de subliniat este că această abordare nu promite vindecare și nu are ca scop „salvarea” cuiva. Un adevăr pe care l-am integrat cu greutate, dar care îmi ghidează profund activitatea, este că nu putem fi salvați din exterior. Procesul real de transformare aparține fiecăruia dintre noi și pornește din propria conștientizare și din reconectarea cu sinele autentic.
În acest parcurs, unic pentru fiecare, sprijinul extern poate fi valoros, dar nu înlocuiește responsabilitatea interioară. Acest sprijin poate lua forme diferite, în funcție de etapa vieții, nivelul de înțelegere și contextul prezent.
Sunt adepta alegerii conștiente a formei de susținere — una care să rezoneze atât rațional, cât și intuitiv.
Relația pe care o propun este una de consiliere pentru dezvoltare personală, iar cadrul care o susține este mindfulness-ul — nu ca tehnică în sine, ci ca disponibilitate interioară, autentică și asumată de a fi prezent cu sine. Din această ancorare, toate celelalte instrumente pot deveni cu adevărat vii și transformatoare.

Dacă vrei să înțelegi mai bine decizia mea de a lucra în afara cadrului psihologiei clinice, poți citi acest articol despre tranziția mea profesională.


Tarif ședință

300 RON

✓ Accesibilitate: online

✓ Durată: 45 minute


Coș de cumpărături