Am avut o perioadă destul de dificilă recent și am luat o pauză de la pictura mandalelor.
Dar a fost util, pentru că mi-a oferit oportunitatea de a mă imersa în amintirile care au dat viață acestui proiect: bunicul meu pictând felicitări în acuarelă.
Încă mai aveam un set de pensule din păr de veveriță de la el, dar era vechi și nu erau foarte utile, așa că a trebuit să fac o mică investiție și să cumpăr altele noi.
Am cumpărat cel mai ieftin set de acuarelă pe care l-am găsit: setul Colibri românesc (foto) și cel mai ieftin caiet de schițe pentru acuarelă pe care l-am putut găsi, niște pensule potrivite și am început.
Vă împărtășesc câteva dintre schițele mele (foto), deoarece m-am jucat puțin în caiet. Vă rog să fiți înțelegători, este prima mea încercare – nu am exersat așa ceva de când eram la școală.
Trebuie să mă concentrez pe perspectivă, umbre și multe aspecte legate de compoziție, dar acestea sunt printre primele schițe, bazate pe scene din viața reală.
Acest mic ocol m-a ajutat să mă reconectez și am găsit în sfârșit resursele necesare pentru a termina mandala albastră și albă pe care am început-o acum ceva timp, care va fi în curând fotografiată și disponibilă în magazin.
Și, la nivel personal,
Această experiență m-a făcut să realizez că cea mai valoroasă moștenire pe care am primit-o de la bunicii mei nu au fost pensulele, cărțile, sfaturile, ci experiențele. Inspirația. Observarea faptului că „asta se poate face”.
Cred că acesta este cel mai valoros lucru pe care cineva ni-l poate oferi: cine este. Și asta deschide spații în noi despre care nu știam că există.
Nu spun că a fost ușor. A implicat multă procesare de durere. A fost o călătorie foarte lungă și grea pentru mine să găsesc acea amintire din mine și să o readuc la viață, în felul meu, în propria mea viață. Dar a meritat pe deplin.
Astăzi, am primit o confirmare prețioasă pe care o împărtășesc acum aici: există o singură cale adevărată în viață: cea interioară. Cea mai grea cale, cea care ne face să ne confruntăm cu cele mai profunde temeri, cu cele mai întunecate amintiri ale noastre.
Și cred că libertatea înseamnă să ai capacitatea de a simți și acele sentimente chinuitoare.
Nu este vorba despre „cum pot scăpa de asta?”, ci despre „cum găsesc resursele, metodele și instrumentele potrivite pentru a confrunta asta?”.
Cred că în viață nu scăpăm de nimic din noi, cu adevărat. Ceea ce suntem meniți să trăim, vom trăi, singura diferență constă în cum: prin alegere conștientă sau forțați de circumstanțe. Și poate că asta înseamnă liberul arbitru.
